luni, 15 mai 2017

Gazon si gradina


Vecinul meu are cel mai frumos gazon de pe strada. Primavara vin doi indivizi si arunca niste chestii peste toata suprafata gazonului apoi pun un afis prin care suntem avertizati sa nu lasam cainii sa sa plimbe pe acolo pentru ca e pericol sa se otraveasca.
Pe langa asta ,periodic vin si masoara Ph-ul solului ,il cauta de gandaci si viermi si alti ''daunatori''.
Dupa ceva timp,,gazonul incepe sa creasca verde ,frumos si toate firele de iarba au aceeasi marime si culoare,nu gasesti o buruiana printre ele.Cand ii vad asa de gospodari,imi aduc aminte cum se trezeau bunicii dis de dimineata si fiecare se apuca de trebaluit pe langa casa.
Pe timpul verii ,bunica avea o singura misiune importanta ;gradina de zarzavat.
Acolo incepea ziua si acolo se termina ,cautand cu grija fiecare fir plantat ,scotind fiecare buruiana si punandu-ne pe noi sa fugarim gainile care din intamplare ar fi gasit vreo gaura in gard ca sa se strecoare prin ea si sa inceapa scormonitul dupa rame.
Cu asa mare grija se ocupa si canadienii de gazonul lor doar ca de acolo nu mananca nimic ,nu culeg roade .
La mine in curte totul e verde dar printre tufele de trifoi,cresc floricele mov ,galbene si albe. Cand soarele streluceste,albinele vin sa culeaga polenul,bondarii bazaie ,iar furnicile isi vad de treaba lor.
Din cand in cand mai culeg cate o frunza de patlagina ca sa imi fac un ceai ,mai o urzica ,mai o papadie.
Mi-e tare draga ''iarba'' mea cea care creste asa cum a lasat-o Dumnezeu ,salbatica si in tufe pline de gaze.
Eu nu torn apa clocotita peste musuroiul din curte ,nici nu bag otrava in toate gaurile  si nu scot papadiile din radacina cu unealta aia speciala,las totul cat mai natural cu putinta ,tai si iarba cand e prea mare ,curat si frunzele toamna dar nu fac din asta preocuparea mea principala.
Mi-ar fi placut sa am si eu o gradina de legume ca a bunicii dar ma multumesc si cu un ghiveci mai mare ,patru scanduri umplute cu pamant de la supermarket.
Anu trecut am cumparat pamant organic (ce o mai fi si ala ) ,am plantat cate ceva ,am pus si seminte ,dar de crescut nu au crescut nici macar buruienile . Eu m-am incapatanat sa nu pun fertilizator si prbabil ca asta a fost motivul pentru caren-am avut recolta.
Anul asta incerc iar ,tot stilul fara chimicale ,probabil ca n-am sa fac conserve din gradina ,dar poate un patrunjel sau un marar tot voi avea .


miercuri, 10 mai 2017

La spital

Joia trecuta mi-a venit juniorul  de la scoala avand miscari cam ciudate-mergea cam intr-o parte.Dupa ce l-am pipait si ciupit si verificat peste tot ca sa vad daca are ceva rupt, l-am interogat si mi-a marturisit ca a cazut dintr-un copac in timpul pauzei de la scoala.Copaci de catarat nu sunt prin curtea scolii dar parcul cel mare e la doua minute de scoala si ei acolo s-au dus in pauza.
Doar al meu s-a catarat intr-un copac ,a cazut de acolo si apoi totul e istorie.
A doua zi Skiorul s-a dus sa vorbesca cu diriginta lui care ne-a sfatuit sa-l ducem la un control chiar daca el arata ok.
Nu aveam de gand sa o fac pentru ca juniorul parea ca e bine cu exceptia unor zgarieturi ,dar pentru ca scoala a facut recomandarile astea,m-am dus ca sa nu am probleme mai tarziu ca aici nu se stie niciodata cine si cum ''iti vrea binele''.
Am pecat la spital la ora 7 seara,in sala de asteptare erau vreo 10 bolnavi numarati  cu tot cu insotitori. M-am bucurat ca o sa mearga repede ,mai ales ca nu parea sa fie o seara cu mari evenimente .
Am stat in sala urmarind cum se duc rand pe rand pacientii inauntru ,in spatele unor usi batante din sticla verde mat.
M-am inarmat cu multa rabdare stiind ca aici in Canada e chestie de timp nu de boala,ca poti sa stai ore intregi pana se uita careva la tine .
In sala de asteptare era o mama cu o fetita care vomita intr-un cos de gunoi . Am gasit-o acolo cand am venit.
Multi renuntasera si plecasera acasa ,stiu pentru ca din cand in cand iesea un individ cu cateva foi in mana si striga pacientii pe nume dar nimeni nu raspundea.
Junioru ma batea la cap sa plecam acasa ca nu are nimic si ca nu mai poate ,dar pe la ora 10 ne-au strigat si pe noi si ne-au bagat intr-un cabinet dupa usile verzi,acolo unde de obicei astepti sa vina medicul sa te vada.
In timp ce eram in sala de asteptare ,am vazut cum veneau alti pacienti ,majoritatea pareau ca vin de la o plimbare,cu cafeaua in mana ,cu prieteni discutand si razand.
Nu stiu eu ce probleme aveau dar nu pareau urgente grave si ma gandeam ca oricum au venit dupa mine asa ca le va veni randul dupa ce eu voi fi plecat de mult.M-am insela pntru ca in timp ce faceam de garda pe a usa cabinetului meu,am vazut cum cei care venisera la ore bune dupa mine ,pleaca acasa inaintea mea.
Pe la ora 10 am intrat in cabinetul de asteptare impreuna cu alti patru pacienti ,fiecatre intr-un cabinet.
O doamna care venise inaintea noastra,o mama cu o fetita care plangea venita dupa noi ,un batranel vesel care venise mult dupa noi.
Ne-am asezat pe scaune iar ''bonavul'' pe un pat ,i s-a luat urina la analize si l-au imbracat cu un halat din ala despicat la spate si  ni s-a spus sa asteptam.
Am asteptat pe scaune vorbind unul cu altul apoi juniorul a adormit iar eu am iesit pe hol sa vad ce se intampla de nu mai vine nimeni,ca trecuse ceva timp.Stand in cadrul usii ,uitandu-ma spre receptie,am vazut ce se intampla si va spun si voua chiar daca nu o sa ma credeti ,macar sa ma descarc de nervi.
Doctorii erau doi,restul asistente ,stateau la un birou unde complectau niste fise .O doctorita cred ca era cam obosita pentru ca la un moment dat a aruncat o fisa pe birou si s-a apucat sa vorbeasca cu fetele alea despre ceva . Discutia a durat am 20 de minute apoi s-a dus pe un culoar si nu a mai venit decat peste o ora si apoi a plecat acasa.
Alt medic a intrat in cabinet,a consultat pacientul si apoi s-a asezat pe scaun si a inceput sa scrie ceva in timp ce discuta cu fetele de la birou. Dupa ce a terminat de scris,a continuat sa vorbeasca cu fetele. iar mai tarziu a pecat si el pe un culoar si a venit peste o ora . Ma gandeam ca intra in alt cabinet sa ia urmatorul pacient dar el s-a asezat pe scaun si a inceput iar taclalele si glumele cu asistentele.
Dupa alta jumatate de ora a luat alt pacient ,l-a trimis sa faca ceva analize prin spital si s-a intors la discutiile lui.
Am inceput sa patrulez pe culoar ,era tarziu,copilul dormea dus iar eu asteptam sa vina doctorul.
Incepeam sa imi pierd rabdarea nu pentru ca trebuia sa astept ci pentru ca medicul pur si simplu nu voia sa intre in cabinetele alea unde noi fraierii asteptam .
Situatia devene frustranta ,am vrut sa-mi iau copilul si sa plec pentru ca nu dadea nimeni semne ca ar sti ca suntem acolo. noi stateam in cabinetele alea cu usile deschise asteptand iar medicul statea la tacale la receptie . Era ireal ce se intampla ,nici in cele mai proaste momente de asteptare pe la usile medicilor in Romania nu am patit asa ceva .N-am plecat pentru ca trebuia sa dovedesc ca am fost la control si ca nu sunt o mama iresponsabila ,ca am respectat indicatiile scolii.
Era o situatie penibila si foarte frustranta. Pe la ora 12 noaptea a venit un asistent si i-a adus juniorului o patura,a stins lumina ca sa poata sa doarma mai bine si m-a asigurat ca vine medicul curand.
Stiu toate aceste repere orare pentru ca in cabinet era un ceas mare iar eu eram numai cu ochii pe el.
Imi pierdusem orice rabdare iar frustrarea mea crestea pentru ca stateam in usa cabinetului si vedeam cum asistentele povesteau de ale lor ,medicul le tinea isonul ca si cum nu avea nimic de facut.
Pe la ora unu noaptea a intrat in cabinet un medic (altul decat cel vorbaret care intre timp plecase acasa lasand pacientii sa astepte )si ne-a intrebat despre ce e vorba.
Eram curioasa cum o sa decurga consultatia pentru ca juniorul dormea deja de doua ore acolo pe pat .
Medicul nu a aprins lumina cand a intrat ci l-a consultat pe copil in semiintuneric ,l-a intebat ce si cum ,l-a pipait si apoi ne-a spus sa mergem la radiografie ca suntem asteptati.Toata consultatia a durat 10 minute .
Ne-am dus pe un culoar ghidandu-ne dupa niste sageti dar pana la urma ne-am ratacit . Pe culoare nici tipenie de suflare,nu ai pe cine sa intrebi ,stai si te uiti ca prostul .
Dupa ce ne-am invartit pe acolo am gasit un paznic care ne-a aratat unde sa intram (era o usa pe care o deschidea el de la pupitrul lui),am facut radiografiile si ne-am intors de unde am plecat.
Dupa 6 radiografii ( radiatii la greu) ne-a spus medicul ca e ok ,nu are nimic rupt bla ,bla  si am fost liberi sa plecam . Era ora 2 noaptea .
Intr-un cabinet ,mama cu fetita care plangea inca asepta sa vina cineva sa o vada,am lasat-o acolo.
Concluzia e ca aici nu esti nimic pentru sistemul medical ,ca probabil un robot ar face mai bine treaba decat un medic normal pentru ca fiind programat sa lucreze dupa un program fix ,ar avea un ritm mai rapid si o capacitate mai mare de a acoperi nevoile pacientilor.
Ar fi fost foarte normal si cinstit si de ajutor sa mi se spuna ca problema mea nu reprezinta o urgenta si ca pot sa ma duc acasa si sa fac programare a medicul de familie in loc sa ma puna sa astept acolo 7 ore . Dar nimeni nu are curajul sa o faca pentru ca aici nu ai voie sa ofensezi pe nimeni spunandu-i adevarul,mai bine sa ne prefacem ca e ok .
As putea sa va mai povestesc cum am iar probleme cu dintii celuilalt copil si ce aberatii mi-au spus ,dar nu are rost sa mai pierd timpul ca oricum nu se schimba nimic.
Daca altii au experiente minunate cu sistemul medical canadian, ma bucur pentru ei si le doresc numai bine,dar pana in prezent pe noi nu ne-a impresionat deloc .
Experienta asta mi-a intarit convingerea ca romanii oricat de'' rai ''ar fi,macar au inima pe cand astia sunt doar niste roboti .





marți, 2 mai 2017

Asteptam vara

 Saptamana trecuta am fost  sa vizitam o prietena care locuieste aproape de Miramichi,asta vine spre nord est-ul provinciei,cam la o ora distanta de Moncton.
Pe drum am putut vedea inca urmele dezastrului produs de ploaia inghetata din iarna asta.
Copacii rupti ca scobitorile  erau la tot pasul,pe marginea padurii sau prin curtile oamenilor.







 Primavara e aici,copacii se straduie sa dea muguri si primele floricele au scos capul sfioase de sub frunze.


 Inca este frig si ploua mocaneste dar noi ne incurajam unii pe altii ca o sa fie bine ,vine vara ...candva.
Prin Romania au iesit capsunile ,aici mai sunt petece de zapada pe sub copaci,dar e bine ,vine si aici vara ...candva.
Cerul prinde culori deosebite pe care pozele mele nu e pot reda pentru ca sunt facute cu telefonul ,dar mie tot imi plac.



Se zvoneste ca s-a dat iar drumul la programul de emigrare PNP. Am dat sfoara-n tara printre prietenii din Romania dar se pare ca nici unul nu vrea sa intre in ''rai'' , vorba reclamei : '' prietenii stiu de ce..''.
Happy asteapta si el  vara .









miercuri, 5 aprilie 2017

Copiii si depresia

De cand am ajuns in Canada,am auzit in stanga si-n dreapta cuvantul '' depresie''.
Boala asta se pare ca e cea mai raspandita printre canadieni indiferent de varsta. Cand auzi ca cineva are depresie,nu trebuie sa crezi ca e un adult neaparat .Cunosc o persoana care ia antidepresive de la 5 ani , acum e trecuta de varsta pensionarii si continua sa ia cu pumnul pastile.
 Dupa mai multe discutii,a recunoscut ca depresia e tot acolo  impreuna cu dependenta de medicamente de care nu poate scapa.
Nu stiu cum pun ei diagnosticul asta dar stiu ca solutia e sa se prescrie medicamente ,multe medicamente.
Nu pot spune  ca nu am avut momente cand am simtit si eu ca nu mai am scapare si m-am simtit depresiva ,dar am ridicat capul din pamant si am mers mai departe chiar daca ranile erau inca sangerande. Sunt zile cand nimic nu pare a avea directie si sens ,dar stiu sigur ca ele trec si lasa loc altor zile pline de speranta si liniste .
Disperarea vine si pleaca, datoria mea e sa n-o las sa-si faca cuib in mintea mea .
Esecul nu e o solutie ,viata trebuie traita asa cum este ,lupta trebuie dusa la capat si noi avem tot ce ne trebuie ca sa iesim a liman invingatori. n-am fost facuti sa fim perdanti.
Cred ca noi romanii avem o anduranta mai mare decat alte natii,poate  datorata greutatilor cu care am fost invatati de-a lungul istoriei noatre .
Suntem  prea ''tabaciti '' ca sa cadem in depresie,sau nu ne permitem asta pentru ca noua nu ni se da nimic pe tava,totul  castigam cu multa sudoare indiferent ca suntem acasa sau printre straini.
Este drept ca taria de a lupta ,speranta in ceva mai bun si curajul de a face pasi inainte  pe calea asta abrupta a vietii ,vine (in cazul meu) de la Dumnezeu in care ma incred clipa de clipa.
Daca n-as avea credinta ,daca nu L-as cunoaste pe El,daca nu as avea nici o speranta dincolo de viata asta trecatoare ca un abur,atunci cred ca as  fi foarte depresiva ,de fapt cred ca n-as mai fi .
Stiu din experienta mea pesonala cum Dumnezeu poarta de grija de toate si chiar de-as vrea sa neg,n-as putea pentru ca zi de zi ,tot ce ma inconjoara depune marturie ca El tine in mana viata mea.
Cei ce nu-l cunosc pe El,n-au cum sa-si gaseasca linistea si pacea pe pamant,viata pare ca nu are sens ca sa fie traita si lumina de la capatul tunelului pare ca nu exista.
Acolo unde speranta nu este,disperarea domneste si e de inteles ca multi cad in depresie si apoi mai grav ,renunta la viata ,la acest dar nespus de pretios pe care il avem.
Acolo unde Dumnezeu nu este,bunatatea isi pierde rostul,oamenii nu mai au compasiune unii pentru altii,mila ,iertarea ,iubirea si sacrificiul de sine sunt considerate slabiciuni,defecte,ba chiar sunt declarate ca si ilegale.
Daca e de inteles ca depresia cuprinde din ce in ce mai multi adulti,e oarecum greu sa intelegem cum de cad prada acestei maladii chiar copiii .
Cum sa fii depresiv la 4sau 5 ani sau 6-7? 
E timpul cand nu ai nici o grija ,cand nu ai dat inca piept cu greutatile vietii,cand nu ai griji si cand dormi butuc dupa o zi de joaca cu prietenii.
Poate ca asa ar sta treaba prin satele uitate de lume,ori prin tarile alea pe care noua ne place sa le numim '' din lumea a -3-a'' . Acolo totul e simplu,timpul trece la fel in fiecare zi , acolo speranta ca intr-o zi va fi mai bine ii tine pe toti uniti in saracie si nestiinta ,iar foamea le da de lucru zi lumina.
In saracia si ignoranta lor,o minge facuta din carpe vechi este o comoara,iar cataratul prin copaci si fugaritul animalelor prin gradini este distracita principala .
In lumea ''civilizata'' copiii nu au grija ca masa le va fi goala la cina,nici nu-si pun problema ca nu au mingii cu care sa bata trotuarul. Aici problema este ca au asa de multe mingii incat nu mai incap prin casa,dar nu au cu cine sa le joace. Cataratul prin copaci e ilegal ,fugaritul animalelor prin gradini s-ar lasa cu inchisoare pentru maltratarea animalelor.
Copiii din lumea civilizata au de toate dar nu au cu cine sa le imparta si sunt invatati ca nu trebuie sa le imparta cu nimeni .
Chiar si asa,ei ar trebui sa fie fericiti si impliniti in asa fel incat sa nu ajunga depresivi ,dar totusi copiii sufera de aceast flagel .
Lor li se fura copilaria ,sunt mintiti ca pot decide singuri ce vor cu viata lor ,sunt tratati ca si adultii cand gresesc,nu stiu ce inseamna mila ,nu au dreptul de a fi copii ,li se pune pe umeri o povara care nu ar trebui sa fie acolo la acel moment al vietii,al inocentei.
Aici exista conceptul ca un copil devine responsabil de la 12 ani,e varsta cand poate fi lasat singur acasa si cand incepe sa dea socoteala .
La 15 ani are dreptul sa munceasca pentru un salariu ,iar cand devine major e musai sa fie mutat din casa parintilor si independent financiar.
Cine locuieste cu parintii dupa varsta majoratului e privit ca un ratat. Societatea asta perfecta ( care nu are nevoie de Dumnezeu) functioneaza dupa reguli si legi stricte ,asa ca o formula matematica,ca un pat al lui Procust,daca te potrivesti in ecuatie-bine,daca nu-afara !
Multi emigranti spun ca ei fac pasul asta pentru copii si probabil ca asa este ,orice parinte doreste binele copilului ,numai ca odata ajunsi acolo unde isi doresc-in lumea civilizata-odata cu trecerea anilor se dovedeste ca de fapt copiii sunt cei sacrificati.
Ei sunt cei care se lupta sa-si faca prieteni in lumea asta unde nimeni nu vrea sa-ti fie prieten,ei sunt cei ce au fost obisnuiti sa fie liberi si fericiti in mediul familiar si prietenos de acasa iar aici sunt obligati sa rupa tabletele in doua in casa pentru ca oriunde ar vrea sa mearga,trebuie sa fie supravegheati de parinti sau sunt ingraditi de reguli peste reguli in asa fel icat nimic nu mai e interesant de facut .
Poate si asta e motivul pentru care ei isi gasesc placerea in internet ,acolo unde pot face aproape ce vor ,acolo unde pericolele sunt la mana lor pentru ca parintii nu sunt mereu prezenti.
Nu stiu pentru ca nu sunt psiholog dar pot sa-mi dau cu parerea pentru ca si eu am copii si as vrea sa pot gasi o cale prin care sa le dau copiilor mei ceea ce le lipseste,nu atat dpdv material cat dpdv sentimental si spiritual.
Copiii nostri au nevoie de iubire si apoi de hane si distractii,iar astea din urma nu pot da fericirea asa cum multi parinti cred .
Inchei cu speranta ca noi cei care am ales sa traim prin straini ,indiferent ce suntem sau cum ne raportam la Dumnezeu ,sa avem taria si intelepciunea de a ne iubi si calauzi odraslele in asa fel incat ei sa nu cunoasca niciodata intunecimea depresiei sau a disperarii,iar daca au cazut cumva ,sa nu uitam nici o clipa ca Dumnezeu poate totul si vrea sa ne faca bine pentru ca El ne iubeste asa cum noi nu putem intelege.
Asa cum noi ne iubim copiii,tot asa si El isi iubeste copiii si le aduce eliberare din intuneric DACA Ii cerem.




  







joi, 30 martie 2017

Ce facem cu darul pe care nu-l dorim?

Am incercat sa'' reblog ''acest post ,dar n-am reusit dcat sa-l iau cu copy-paste.
Aceasta doamna doctor mi-a fost medic de familie in Romania.
M-a impresionat articolul scris de ea si mi-am adus aminte de un verset din Biblie care spune cam asa: '' ... copiii sunt un dar de la Dumnezeu...''.


Dr. Daniela Mariș – CEALALTĂ ROMÂNIE

  
CEALALTĂ ROMÂNIE
Zilele acestea s-a vorbit mult pe mediile de socializare împotriva avortului și împotriva împotrivitorilor avortului. Lucrul acesta mi-a trezit o amintire din anul șase de facultate, pe care am încercat mult să mi-o reprim, la vremea respectivă. Refuz acum să o mai înghesui într-un cotlon al memoriei.
În ziua aceea, tocmai începuse stagiul obișnuit de Ginecologie, când am aflat că ni se pregătise ceva special: în sfârșit, urma să asistăm și noi la un avort. Ne-am înghesuit în cabinet, cu un sentiment straniu în suflet. În sinea noastră, toți știam că n-o să ne placă ce-o să vedem. Pacienta, o doamnă tânără, până în 30 de ani, de condiție buna, primise deja premedicația și aștepta. M-am uitat, m-am holbat, mai bine zis, la ea, așteptând să găsesc vreun fior al anticipării a ceea ce urma să se întâmple, însa fața ei era impasibilă, albă, lipsită de orice expresie.
Am înteles, într-o fracțiune de secundă, ca luptele ei se încheiaseră, iar decizia era luată. Nu mai era nimic de făcut. Îmi venea, totuși, să-i strig: “Doamnă, vă rog, vă implor, nu faceți asta! Nu va omorâți copilul!”, dar nu eram în stare să mișc nici mâinile facute ghem prin buzunare, necum să scot vreun sunet din gâtlejul ca o iască.
Procedura începuse deja și eu mă străduiam din răsputeri să urmăresc detaliile tehnice, într-o stare sumbră de resemnare amestecată cu revoltă. În momentul în care mă felicitam că reușisem să-mi stăpânesc greața, îl aud pe medic înjurând împotriva vârstei mai avansate a sarcinii față de ceea ce i se comunicase. “Ia uite, mâini, picioare! E băiat!” Mintea mea nu reușea să țină pasul cu ceea ce vedeau ochii mei: un antebraț mic, mai mic decât un deget de-al meu, cu o mână minusculă rozalie, cu degetele perfect formate, cinci; un picior la fel de mic, dar perfect, cu o gambă cu pielea translucidă, prin care se vedea musculatura nedezvoltată, iar apoi toate s-au învălmășit în capul meu și mi-am întors fața în altă parte.
Când l-am auzit pe medic zicând: “Urmează acum materia nobilă”, m-am mai uitat o dată, însă mi-a trebuit din nou un timp până să înțeleg că substanța aceea vâscoasa pe care o vedeam prelingându-se era, de fapt, creierul fătului, după ce trecuse chiureta prin el. La momentul ăsta, unul dintre colegii mei a iesit val-vârtej din cabinet, ținându-se de gură. Iar sufletul meu s-a chircit îngenunchiat în jurul găleții, plângându-l pe cel care, cu o jumătate de oră în urmă, fusese un făt perfect normal, iar acum zăcea fără viață, făcut bucăți.
Nu m-am gândit atunci, pe moment, că pe făt l-a durut. Acum știu sigur că așa a fost. Iar procedura aceasta nu este doar o simplă moarte, este dezmembrare, decapitare, zdrobire, acțiuni care se numesc tortură atunci când sunt aplicate unei persoane născute.
Peste vreo două săptămâni am revăzut-o pe doamna respectivă pe stradă, ne-am intersectat fără ca ea să mă recunoască, evident. Pesemne atât de intens mă uitasem la ea, că era imposibil sa-i uit chipul prea curând. Era cu soțul ei și țineau între ei de mână, foarte veseli, un baiețel de vreo trei anișori.
Eu fac parte din generația “decrețeilor”. Și asta nu pentru că părinții mei nu m-au avortat, căci se străduiau de vreo nouă ani să aibă copii, ci pentru că atunci a găsit Dumnezeu cu cale să vin pe lume. Generația aceasta a fost de două ori mai numeroasă față de cea de dinaintea ei. A avut concurențe de 10 pe un loc la Medicină și de 25 pe un loc la Drept. Generația aceasta, precum și cele ce i-au urmat, plătește de zeci de ani taxe la stat sau trimite bani în țară.
Generația aceasta a învatat un soi de disciplină, care i-a permis să se adapteze la un nou sistem social, oricat de instabil a fost el. Nu fac apologia Decretului care a dus la apariția ei, fiindcă nu am nici o umbră de nostalgie după perioada comunistă. Mă gândesc doar, cu tristețe nesfârșită, la cealaltă Românie, (căci e o Românie întreagă, conform statisticilor), aruncată la gunoi, împreună cu toată creativitatea, inventivitatea, spiritul întreprinzător, hărnicia și frumusețea ei. Cealaltă Românie nu mai poate face nimic acum. Iar noi, cei rămași, neînțelegând implicațiile pe termen lung ale absenței ei, ne condamnăm la extincție ca nație, indiferent de motivele pe care le invocăm.
Dr. Daniela Maris

joi, 16 februarie 2017

Second snow storm in one week

Aproape ca a trecut si a doua furtuna de zapada pe saptamana asta.
Nu stiu daca e ultima ,nu am curajul sa fac preziceri avand in vedere ca s-au vazut zapezi mai mari in martie in Moncton . Iata dovada

Deocamdata azi am iesit la o plimbare in jurul casei ca sa vedem care e situatia. Am iesit inante ca plugurile sa curete strazile.










Frumoasa iarna.

miercuri, 15 februarie 2017

Heaven on earth!!

La noi iarna incepe din februarie.
Snowstorm-ul asta ne-a dat zapada cat pentru trei .
Acum asteptam sa inceapa tura a doua ,in care se anunta ca vor fi 25 -30 cm. zapada.
Maine nu se merge la scoala ,de obicei cand e furtuna se sta acasa ,dar daca e multa zapada,se sta acasa si a doua zi pentru ca utilajele sa poata curata drumurile fara piedici.




I love Canada!!!

vineri, 10 februarie 2017

Iarna e anotimpul meu preferat !

Eu iubesc zapada si iarna cu tot ce are ea in repertoriu.
Totul e frumos iarna ,de la zapada pufoasa pana la ghiata care rupe copacii si ne lasa in intuneric.
Chiar daca nu doresc sa alunec si sa imi sparg capul pe un petec de ghiata sau urasc sa raman in bezna si frig ,totusi iubesc iarna.
Asa cum ne laudam cand eram mici,anotimpul meu preferat e iarna ! 
Pe unii ii apuca disperarea si depresia cand aud de snow storm ,dar pe mine ma apuca o veselie de nedescris.
Ador sa vad cum cerul imbraca cu fuioare de borangic toti copacii ,cum vantul se joaca printre dunele albe modeland cu degete invizibile forme line si piscuri  taioase.
Arta efemera dar atat de frumoasa pe care doar iarna o poate etala .
A! Mi-am adus aminte ca ar fi momentul potrivit sa tragem o fuga la Shediac sa mai vedem odata oceanul inghetat,alta capodopera de arta a iernii.
Ne-am obisnuit cu programul scolilor ce se inchid la orice ninsoare mai puternica. Copiii se mira cand ninge si trebuie sa mearga la scoala. cand da cate un fulg ma intreaba daca se face scoala.
Chiar daca a nins jumatate din noaptea trecuta  ,dimineata strazile erau deja curatate.
Am auzit plugurile trecand pe strada si apoi au iesit vecinii mei pe la ora 3 dimineata sa curete aleile din fata caselor lor.
Credeam ca merg la servici dis de dimineata dar nu au plecat nicaieri . Eu asta chiar nu inteleg (dar o sa ii intreb odata ) daca tot nu mergi la servici dis de dimineata,de ce te scoli frate cu noaptea in cap (la 3-4 dimineata) cand inca ninge viscolit si dai drumul la magaria aia care face un zomot infernal (cel putin asa se aude noaptea cand somnul e mai dulce ).
O  veni si vremea cand o sa imi cumpar si eu o jucarie din aia si am sa pot sa ma trezesc cu noaptea in cap pentru ca o sa am o varsta cand nu mai poti dormi noptile .
Noaptea trecuta mi-am facut deja planurile in minte ,ca oricum somnul zburase  din capul meu cu aceeasi viteza cu care zbura  zapada ce iesea pe burlanele snowblowerelor lor.
Aveam deslegare sa stau acasa daca e prea periculos sa conduc ,dar m-am uitat pe geam si n-am gasit cu nici un chip motivul asta asa ca am urcat in masina si am plecat sa-mi castig painea prin munca cinstita.
Le-am spus ca eu doar moarta nu vin la munca si nici asa nu garantez ca nu se vor trezi cu mine la usa.
Peste zapada pufoasa s-a lasat un ger din ala de crapa pietrele. Noaptea asta are loc fenomenul ala cu trei capete : eclipsa,cometa si luna plina(scrie pe undeva pe la stiri) dar eu una nu ies afara nici sa ma plateasca cineva (hmmm,poate as iesi daca m-ar plati ).
Hai ca va arat ceva poze banale apoi ma pregatesc de urmatoarea furtuna de zapada ca se zvoneste prin padure ca vine alta duminica seara.
O sa ajunga copiii astia sa numere zilele de scoala facute pe degete daca o tine tot asa.


Saracul cainele meu nu a aut pe unde sa iasa dis de dimineata,zapada era catarata pe geam.















 A real happiness!!




marți, 31 ianuarie 2017

What a crazy week !

Am trecut printr-o furtuna de ghiata ,mai bie zis ,ea a trecut peste noi si ne-a lasat in bezna.
Marti dimineata am aflat ca scolile sunt inchise pentru ca vine un val de ploaie inghetata.
Copiii s-au bucurat ,noi ne-am vazut de ale noastre.
A plouat cu galeata si a inghetat instantaneu,apoi a inceput sa bata un vant care parea ca vrea sa darame casele.
Toata noaptea s-au auzit sirene si cerul a fost brazdat de lumini ciudate, bubuituri se auzeau in departare.
Singurul pericol era sa ramanem fara curent electric,o probabilitate foarte mare avand in vedere ca s-a mai intamplat si inainte.
Mi-am pregatit lumanarile,am incarcat telefoanele si laptop-urile si ne-am dus la culcare.
A doua zi nu s-a facut scoala pentru ca era inca periculos din cauza ghetii ,chiar daca s-a lucrat toata noaptea pe strazi la aruncatul cu sare.
Joi am primit e mail ca scoala nu are curent electric si iata inca o zi de vacanta  neasteptata.
Vineri s-a repetat e mail-ul cu pana de curent si apoi am intrat in week end.
Am iesit din casa in noaptea cu ploaie si am vazul stalpi de curent electric rupti,semafoarele nu functionau (se circula dupa regula celor patru ''stop''-uri),bezna pe unele strazi .





Am aflat ulterior ca unele parti din cartier nu au curent ,unele au ,alte zone din afara orasului sunt partial sau total afectate de pana de curent.
Una peste alta,copiii au avut o saptaman de vacanta neasteptata si nu avem grija ca vor trebui sa recupereze aceste zile pentru ca aici nu se recupereaza  nimic.
In perioada asta cu pene de curent in toata provincia,oamenii cauta adapost pe la prieteni sau vecini pentru ca nu poti sta intr-o casa fara caldura si fara mancare si in intuneric (doar asa ii mai prinzi in vizita ca altfel sunt mereu ocupati ).
Cine a a vut generator a mai indulcit putin din amar dar au fost doua cazuri fatale de la monoxidul de carbon,ca au tinut generatorulin garaj sau in casa.
Sunt chiar si acum parti din provincie  in bezna ,orele fara curent electric au ajuns la peste 100,dar se lucreaza .
Incet ,incet,trecem si peste asta si ne apropiem de primavara care o sa vina cand o vrea ea.
Week end-ul ce a trecut am fost la un targ de evenimente speciale ,adica nunti,eveniment asteptat si mediatizat cu un an inainte.
Multa lume ,agitatie ,alergatura si stress,dar bine ca s-a terminat .




Asteptand sa avem acces la rochiile de mireasa,am luat la rand fiecare ofertant de servicii,am gustat de toate ,ne-am scris numele pe bilete de tombola ,am urmarit parada si am admirat manechinele .











 Inainte de eveniment ,fetele au fost sfatuite cum sa se imbrace ca sa poata proba rochiile pe unde apuca pentru ca, cabinele de proba nu erau suficiente.
Pe afis se spunea sa nu punem rochiile pe jos ,sa nu le murdarim cu machiaj etc.
La plecare nu cred ca mai era o rochie curata ,toate erau mutdare de fond de ten ,rupte partial sau deteriorate .
Cu sau fara pretioasa comoara in brate,incet ,incet sala s-a golit ,toata lumea asteptand marea tragere la sorti pentru un premiu de 10.000 de dolari.



Dupa ce ne-am omorat picioarele cateva ore bune ,ne-am intors acasa fara marele premiu de 10.000 de dolari ca doar nu era sa-l castigam tocmai noi.
Eram curioasa cum decurge un astfel de eveniment pentru ca vazusem doar in filme despre vantoarea de rochii de mireasa.