marți, 11 iulie 2017

E vremea capsunilor la noi

Cum sa trec peste culesul capsunilor fara sa va arat si voua,ca doar asa fac in fiecare an. 
Anul acesta am fost un grup mai mare siam fost la aceeasi ferma la care am fost prima data cand am ajuns in Canada,undeva langa Bouctouche ,cam la 40 de minute de condus .
Pretul este 1,75 dolari pe un pound,destul de bine fata de ce gasim in magazine,adica 2,99dolari,plus ca ce mancam in camp nu se cantareste.






Mie nu-mi place strawberry shortcake pentru ca are frisca ,dar am facut si eu unul pentru cei carora le place .

E ca o paine dulce cu gem de capsuni si frisca,un desert foarte apreciat de musafirii mei .

sâmbătă, 24 iunie 2017

Dupa 5 ani de Canada

In urma cu 5 ani pe vremea asta ,eram in al 7-lea cer de fericire ca am aterizat pe taramul visurilor noastre.
Biletul de avion a fost cumparat cu data de 21 iunie 2012.
Dupa trei zboruri cu avionul si doua escale lungi ,aproape morti (la propriu) de oboseala,aterizam pe un aeroport micut la Fredericton,capitala provinciei New Brunswick. Abia tinandu-ne pe picoare ,visand doar la un pat in care sa pot intinde picioarele si pune capul jos ca sa trag un somn bun,nu ca cel de pe bancile din aeroport.
In Romania existau cel putin doua locuri unde stiam ca poti respira aer 100% curat si parfumat doar de natura : in curtea bunicilor si la munte prin paduri sau pe dealurile Bucovinei.
Am ajuns in pragul usii de la avion si primul sentiment pe care l-am avut a fost ca sunt undeva in varful muntilor,inconjurat de brazi si rauri curgatoare. Aerul curat si o briza usor racoroasa ne-a trezit din amorteala intr-un mod placut . Incercand sa strapungem intunericul cu ochii nedormiti,am ajuns intr-o incapere mica (in comparatie cu imensul aeroport din Torornto) unde ne-am recuperat nesfarsitul numar de bagaje.
Am fost intampinati de un om inalt si prietenos care agita vesel un carton pe care scria mare: ''welcome to the Skior family!''
Oricat de obositi eram,imi aduc si acum amite cum arata camera de hotel ,ce am mancat la micul dejun si cum am pornit spre Moncton intr-un minivan care avea ferestrele prea mici  pentru curiozitatea noastra.
Totul era imens,de la masini(track-uri) pana la sosele ,parcari,magazine ,paduri etc.
Asa a inceput aventura noastra pe taramul celalalt,dincolo de un ocean imens ,departe de ceea ce fusese din totdeauna ACASA.
Multe intamplari si ganduri le-am impartasit cu voi de-a lungul acestor 5 ani pe acest blog ,in asa fel incat nu as avea prea multe de spus acum . Daca privesc in urma la ceea ce am scris atunci,n-am mare lucru sa schimb . Asa cum au venit una dupa alta ,le-am scris aici si pe restul le-am lasat sa se inteleaga din ceea ce se putea citi printre randuri.
Intre timp lumea s-a schimbat ,noi am mai imbatranit si credem ca am devenit un pic mai intelepti asa incat sa nu mai punem pe afis toate gandurile si sentimentele noastre.
Tot ce s-a scris ,ramane si se va intrepreta in milioane de feluri dupa milioanele de persoane ce vor trece pe aici.
Incet ,incet lumea se apropie de globalizare si ceea ce e aici ,va fi si in Romania in scurt timp,asa ca mare diferenta nu va mai fi decat in mintea noastra. Cei care n-au ajuns sa plece in bejanie prin alte tari( asa ca noi ),vor trai cu nostalgia ca poate era mai bine ''dincolo''.
Daca ar fi sa dau sfaturi celor ce vor sa emigreze,as spune ca din moment ce ideea de emigrare a patruns in mintea cuiva,ar trebui intoarsa si analizata pe tote fetele pana cand se ajunge la o concluzie clara. Trecand peste toate framantarile , calculele si intrebarile as spune ca daca esti tanar,daca ai vointa puternica si esti intelept. poti sa pornesti la drum fara sa  privesti inapoi ,dar sa nu te astepti ca vei gasi  rauri in care curge lapte si miere .
Umbla o vorba cum ca emigrarea nu e pentru oricine ,ca trebuie sa fii facut dintr-un anumit aluat ca sa reusesti.Eu as spune ca depinde cum privesti lucrurile si ce intelegi prin ''a reusi''.
Dupa 5 ani de ''modelare'' ,noi credem mai degraba ca este vorba de caracterul fiecaruia ,de capacitatea de relationare si de cat de mult este o persoana dispusa sa renunte la ceea ce este in momentul cand intra pe mana ''olarului''.
Printre emigranti sunt multi ,foarte multi care n-au alte aspiratii decat sa atinga un nivel de trai mai bun cu efort cat mai mic si dispusi sa plateasca orice pret pentru a-si atinge scopul.Altii sunt disperati dupa apreciere si recunoastere ,altii se multumesc cu orice le scoate in cale ziua de maine. Toti au sansa lor de ''a reusi'' aici in tara asta cu efort mai mare sau mai mic.
Fie ca este Montreal sau Toronto,Alberta sau New Brunswick,Vancouver sau New Foundland, Canada ofera o sansa tuturor si nu spun ca e pe tava  si e usor ,dar asa cum zicea  un slogan de pe vremuri; '' Daca vrei...poti!''
Fie in Romania ,fie in Canada,sa nu uitam ce spune o vorba din batrani : '' Omul sfinteste locul''.
Pentru noi acesti 5 ani au fost ani de transformari ,de cunoastere si de eforturi mari,cu asteptari pe masura.
Am trecut prin transformari odata cu toata lumea si greu dar sigur incepem sa intelegem ca ce a fost nu se mai intoarce , iar ce va fi nu putem cunoaste decat in parte prin prisma a ceea ce facem acum.
Avem regrete ,am gresit ,vom mai gresi pentru ca nu suntem perfecti si nici nu vrem sa pozam in ceea ce nu suntem,dar pana la urma asta este viata ,cu deal si vale ,tristeti si bucurii,usor si greu ,realizari si esecuri.Nimic din toate acestea nu tin de tara in care locuiesti ci de alegerile pe care le faci in fiecare clipa.








luni, 19 iunie 2017

La cottage cu amicii

Pana acum am avut doar vreo doua zile caniculare ,restul au fost mai mult zile cu nori,ploaie,vant puternic si frig.
Sambata am planuit o iesire cu niste amici la ocean . Ne-am adunat la un potloc dar n-am reusit sa ne scaldam pentru ca norii n-au lasat nici o clipa locul liber pentru soare.
Ne adaptam ca doar n-avem ce face,bine ca sunt casele si cabanele incapatoare ,confortabile si gazdele primitoare .
Exista aici un joc pe care toti il joaca atunci cand petrec timp afara.
Doua cutii de lemn cu un cilindru in mijloc si legate intre ele cu o sfoara. Sunt niste inele metalice pe care trebuie sa le arunci de la o anumita distanta intr-o cutie de lemn si daca nimeresti in mijlocul cilindrului ai nu stiu cate puncte.
Habar nu am de regulile jocului dar avem si noi unul acasa pentru zilele cand avem musafiri .


 Mai aveau si niste potcoave pe care e aruncai in jurul unui bat metalic,cred ca toti stiu cum se numesc mai putin eu .

 Asta e o magazie de carton pe care o avem toti in spatele curtii,acolo depozitam toate maruntisurile de pe langa casa.
Dupa cum se vede,functioneaza dupa reguli impuse de stapan ,nu de stapana.

 Pisica asta de lemn e simpatica foc,daca va uitati cu atentie,o sa vedeti ca are o pana in gura.

 Asa se vedea de pe canapea.

 Mashmallow pe bat ,la foc ,mai mut fum.








Data viitoare pun poze cu soare si barci sau ce-o mai fi pe acolo.
Uitasem sa va spun ca azi ne coacem la 35 de grade cu umiditate.

vineri, 16 iunie 2017

Amestecate

Amuzant ,nu?


Asa arata un gazon neingrijitin Canada.

 Aproape de Bouctouche , La Pays de la Sagouine,un satuc muzeu asezat pe o insula mica si care este deschis doar vara pentru vizitatori. Cand am fost noi ,era inca inchis ,dar peisajul e frumos.

 Macar in poze sa mai vedem o branza adevarata ca asta de la Costco care isi zice ''feta'' numai''feta''nu este.

Ocupatia de baza pe timp de vara.


Putina miscare in fata casei.
 Acum stiu cum arata un laptop pe dinauntru. Nu ca m-as pricepe tare la asa ceva ,dar placerea mare e cand surubaresti prin el .
 M-am apucat iar de umplut bors . Gaseam la un magazin bors adus din Romania ,din ala la sticla. Acum nu mai aduc pentru ca nu se cumpara ,asa ca n-am avut incotro si am umplut bors. Cam greu aici pentru ca nu gasesc tarate normala ,dar pana la urma am gasit ceva asemantor . Nevoia te invata .


  Nori frumosi intr-o zi de vara .

Happy 

duminică, 4 iunie 2017

O ''fuga'' la Montreal

Abia ne-am intors de a Montrea dupa 1000 de km de condus ,mici pauze si multa oboseala .
Ne-au expirat pasapoartele ,iar  aici in New Brunswick nu avem consulat ,asa ca n-am avut de ales decat sa dam ''o fuga''pana acolo. Peste doua luni trebuie sa mergem iar ca sa le ridicam si sa facem procura pentru unul din baieti pentru ca va merge iar la dentist in tara.
Speram ca o sa se rezolve aici dar cand l-am dus la medic cu maseaua umflata ,mi-a zis ca nu e nimic grav,ca nu se vede nimic la radiografie si ca poate e vorba de sinusuri.
Venise Skiorul vesel de la dentist ,credea ca e adevarat ce spune ''specialistul'' dar dupa ce am trimis radiografia in Romania ,am primit confirmarea ca e o infectie (oricine stie ca o masea nu se umfla din nimic).
La consulat am stat 3 ore, dar domnul de la ghiseu a fost foarte amabil si totul a decurs intr-un mod placut chiar daca eram presati de timp.
Dupa ce m-am obisnuit sa traiesc intr-un oras mic ,linistit si practic asa cum e Moncton-ul,Montreal-ul mi s-a parut chinuitor.
Multe masini,oameni grabiti,constructii la tot pasul,parcari pline,turisti etc,etc.
Dupa ce am rezolvat cu pasapoartele ne-am idreptat spre Saint Hubert unde aveam rezervata camera la hotel pentru cateva zile cu ocazia unei conferinte la care am participat.
Nici GPS-ul nu face fata nebuniei din Montreal pentru ca se repara drumuri ,se detruneaza rutele,se construiec si se darama poduri la orice pas.Mi-aduc aminte ca si in urma cu doi sau trei ani cand am fost prima data la Montreal,tot asa era orasul: plin de macarale ,picamere,semne de ''detour'' si mult stress.
Am avut o pauza in utima zi si am fost condusi sa vizitam putin centrul orasului Montreal,mai bine zis ,o mica parte din centrul orasului.

E frumos orasul si interesant ca sa il vizitezi dar nu as mai dori sa traiesc vreodata intr-o metropola.
Ritmul alert si stress-ul nu mai sunt asa de usor de controlat de la o varsta .
Mi-ar fi  placut sa am mai mult timp de plimbari ,de cutreierat magazine ,de mancat pe la restaurante cu diferit specific,dar nu s-a putut de data aceasta.
In general Montreal este un oras cu aer european,micile cartiere din jur sunt pline de alei incadrate de arbori maturi ,case din caramida  si magazine mici ca niste bacanii.
Ne-am intors acasa ca si cum am veni in concediu.



.



luni, 15 mai 2017

Gazon si gradina


Vecinul meu are cel mai frumos gazon de pe strada. Primavara vin doi indivizi si arunca niste chestii peste toata suprafata gazonului apoi pun un afis prin care suntem avertizati sa nu lasam cainii sa sa plimbe pe acolo pentru ca e pericol sa se otraveasca.
Pe langa asta ,periodic vin si masoara Ph-ul solului ,il cauta de gandaci si viermi si alti ''daunatori''.
Dupa ceva timp,,gazonul incepe sa creasca verde ,frumos si toate firele de iarba au aceeasi marime si culoare,nu gasesti o buruiana printre ele.Cand ii vad asa de gospodari,imi aduc aminte cum se trezeau bunicii dis de dimineata si fiecare se apuca de trebaluit pe langa casa.
Pe timpul verii ,bunica avea o singura misiune importanta ;gradina de zarzavat.
Acolo incepea ziua si acolo se termina ,cautand cu grija fiecare fir plantat ,scotind fiecare buruiana si punandu-ne pe noi sa fugarim gainile care din intamplare ar fi gasit vreo gaura in gard ca sa se strecoare prin ea si sa inceapa scormonitul dupa rame.
Cu asa mare grija se ocupa si canadienii de gazonul lor doar ca de acolo nu mananca nimic ,nu culeg roade .
La mine in curte totul e verde dar printre tufele de trifoi,cresc floricele mov ,galbene si albe. Cand soarele streluceste,albinele vin sa culeaga polenul,bondarii bazaie ,iar furnicile isi vad de treaba lor.
Din cand in cand mai culeg cate o frunza de patlagina ca sa imi fac un ceai ,mai o urzica ,mai o papadie.
Mi-e tare draga ''iarba'' mea cea care creste asa cum a lasat-o Dumnezeu ,salbatica si in tufe pline de gaze.
Eu nu torn apa clocotita peste musuroiul din curte ,nici nu bag otrava in toate gaurile  si nu scot papadiile din radacina cu unealta aia speciala,las totul cat mai natural cu putinta ,tai si iarba cand e prea mare ,curat si frunzele toamna dar nu fac din asta preocuparea mea principala.
Mi-ar fi placut sa am si eu o gradina de legume ca a bunicii dar ma multumesc si cu un ghiveci mai mare ,patru scanduri umplute cu pamant de la supermarket.
Anu trecut am cumparat pamant organic (ce o mai fi si ala ) ,am plantat cate ceva ,am pus si seminte ,dar de crescut nu au crescut nici macar buruienile . Eu m-am incapatanat sa nu pun fertilizator si prbabil ca asta a fost motivul pentru caren-am avut recolta.
Anul asta incerc iar ,tot stilul fara chimicale ,probabil ca n-am sa fac conserve din gradina ,dar poate un patrunjel sau un marar tot voi avea .


miercuri, 10 mai 2017

La spital

Joia trecuta mi-a venit juniorul  de la scoala avand miscari cam ciudate-mergea cam intr-o parte.Dupa ce l-am pipait si ciupit si verificat peste tot ca sa vad daca are ceva rupt, l-am interogat si mi-a marturisit ca a cazut dintr-un copac in timpul pauzei de la scoala.Copaci de catarat nu sunt prin curtea scolii dar parcul cel mare e la doua minute de scoala si ei acolo s-au dus in pauza.
Doar al meu s-a catarat intr-un copac ,a cazut de acolo si apoi totul e istorie.
A doua zi Skiorul s-a dus sa vorbesca cu diriginta lui care ne-a sfatuit sa-l ducem la un control chiar daca el arata ok.
Nu aveam de gand sa o fac pentru ca juniorul parea ca e bine cu exceptia unor zgarieturi ,dar pentru ca scoala a facut recomandarile astea,m-am dus ca sa nu am probleme mai tarziu ca aici nu se stie niciodata cine si cum ''iti vrea binele''.
Am pecat la spital la ora 7 seara,in sala de asteptare erau vreo 10 bolnavi numarati  cu tot cu insotitori. M-am bucurat ca o sa mearga repede ,mai ales ca nu parea sa fie o seara cu mari evenimente .
Am stat in sala urmarind cum se duc rand pe rand pacientii inauntru ,in spatele unor usi batante din sticla verde mat.
M-am inarmat cu multa rabdare stiind ca aici in Canada e chestie de timp nu de boala,ca poti sa stai ore intregi pana se uita careva la tine .
In sala de asteptare era o mama cu o fetita care vomita intr-un cos de gunoi . Am gasit-o acolo cand am venit.
Multi renuntasera si plecasera acasa ,stiu pentru ca din cand in cand iesea un individ cu cateva foi in mana si striga pacientii pe nume dar nimeni nu raspundea.
Junioru ma batea la cap sa plecam acasa ca nu are nimic si ca nu mai poate ,dar pe la ora 10 ne-au strigat si pe noi si ne-au bagat intr-un cabinet dupa usile verzi,acolo unde de obicei astepti sa vina medicul sa te vada.
In timp ce eram in sala de asteptare ,am vazut cum veneau alti pacienti ,majoritatea pareau ca vin de la o plimbare,cu cafeaua in mana ,cu prieteni discutand si razand.
Nu stiu eu ce probleme aveau dar nu pareau urgente grave si ma gandeam ca oricum au venit dupa mine asa ca le va veni randul dupa ce eu voi fi plecat de mult.M-am insela pntru ca in timp ce faceam de garda pe a usa cabinetului meu,am vazut cum cei care venisera la ore bune dupa mine ,pleaca acasa inaintea mea.
Pe la ora 10 am intrat in cabinetul de asteptare impreuna cu alti patru pacienti ,fiecatre intr-un cabinet.
O doamna care venise inaintea noastra,o mama cu o fetita care plangea venita dupa noi ,un batranel vesel care venise mult dupa noi.
Ne-am asezat pe scaune iar ''bonavul'' pe un pat ,i s-a luat urina la analize si l-au imbracat cu un halat din ala despicat la spate si  ni s-a spus sa asteptam.
Am asteptat pe scaune vorbind unul cu altul apoi juniorul a adormit iar eu am iesit pe hol sa vad ce se intampla de nu mai vine nimeni,ca trecuse ceva timp.Stand in cadrul usii ,uitandu-ma spre receptie,am vazut ce se intampla si va spun si voua chiar daca nu o sa ma credeti ,macar sa ma descarc de nervi.
Doctorii erau doi,restul asistente ,stateau la un birou unde complectau niste fise .O doctorita cred ca era cam obosita pentru ca la un moment dat a aruncat o fisa pe birou si s-a apucat sa vorbeasca cu fetele alea despre ceva . Discutia a durat am 20 de minute apoi s-a dus pe un culoar si nu a mai venit decat peste o ora si apoi a plecat acasa.
Alt medic a intrat in cabinet,a consultat pacientul si apoi s-a asezat pe scaun si a inceput sa scrie ceva in timp ce discuta cu fetele de la birou. Dupa ce a terminat de scris,a continuat sa vorbeasca cu fetele. iar mai tarziu a pecat si el pe un culoar si a venit peste o ora . Ma gandeam ca intra in alt cabinet sa ia urmatorul pacient dar el s-a asezat pe scaun si a inceput iar taclalele si glumele cu asistentele.
Dupa alta jumatate de ora a luat alt pacient ,l-a trimis sa faca ceva analize prin spital si s-a intors la discutiile lui.
Am inceput sa patrulez pe culoar ,era tarziu,copilul dormea dus iar eu asteptam sa vina doctorul.
Incepeam sa imi pierd rabdarea nu pentru ca trebuia sa astept ci pentru ca medicul pur si simplu nu voia sa intre in cabinetele alea unde noi fraierii asteptam .
Situatia devene frustranta ,am vrut sa-mi iau copilul si sa plec pentru ca nu dadea nimeni semne ca ar sti ca suntem acolo. noi stateam in cabinetele alea cu usile deschise asteptand iar medicul statea la tacale la receptie . Era ireal ce se intampla ,nici in cele mai proaste momente de asteptare pe la usile medicilor in Romania nu am patit asa ceva .N-am plecat pentru ca trebuia sa dovedesc ca am fost la control si ca nu sunt o mama iresponsabila ,ca am respectat indicatiile scolii.
Era o situatie penibila si foarte frustranta. Pe la ora 12 noaptea a venit un asistent si i-a adus juniorului o patura,a stins lumina ca sa poata sa doarma mai bine si m-a asigurat ca vine medicul curand.
Stiu toate aceste repere orare pentru ca in cabinet era un ceas mare iar eu eram numai cu ochii pe el.
Imi pierdusem orice rabdare iar frustrarea mea crestea pentru ca stateam in usa cabinetului si vedeam cum asistentele povesteau de ale lor ,medicul le tinea isonul ca si cum nu avea nimic de facut.
Pe la ora unu noaptea a intrat in cabinet un medic (altul decat cel vorbaret care intre timp plecase acasa lasand pacientii sa astepte )si ne-a intrebat despre ce e vorba.
Eram curioasa cum o sa decurga consultatia pentru ca juniorul dormea deja de doua ore acolo pe pat .
Medicul nu a aprins lumina cand a intrat ci l-a consultat pe copil in semiintuneric ,l-a intebat ce si cum ,l-a pipait si apoi ne-a spus sa mergem la radiografie ca suntem asteptati.Toata consultatia a durat 10 minute .
Ne-am dus pe un culoar ghidandu-ne dupa niste sageti dar pana la urma ne-am ratacit . Pe culoare nici tipenie de suflare,nu ai pe cine sa intrebi ,stai si te uiti ca prostul .
Dupa ce ne-am invartit pe acolo am gasit un paznic care ne-a aratat unde sa intram (era o usa pe care o deschidea el de la pupitrul lui),am facut radiografiile si ne-am intors de unde am plecat.
Dupa 6 radiografii ( radiatii la greu) ne-a spus medicul ca e ok ,nu are nimic rupt bla ,bla  si am fost liberi sa plecam . Era ora 2 noaptea .
Intr-un cabinet ,mama cu fetita care plangea inca asepta sa vina cineva sa o vada,am lasat-o acolo.
Concluzia e ca aici nu esti nimic pentru sistemul medical ,ca probabil un robot ar face mai bine treaba decat un medic normal pentru ca fiind programat sa lucreze dupa un program fix ,ar avea un ritm mai rapid si o capacitate mai mare de a acoperi nevoile pacientilor.
Ar fi fost foarte normal si cinstit si de ajutor sa mi se spuna ca problema mea nu reprezinta o urgenta si ca pot sa ma duc acasa si sa fac programare a medicul de familie in loc sa ma puna sa astept acolo 7 ore . Dar nimeni nu are curajul sa o faca pentru ca aici nu ai voie sa ofensezi pe nimeni spunandu-i adevarul,mai bine sa ne prefacem ca e ok .
As putea sa va mai povestesc cum am iar probleme cu dintii celuilalt copil si ce aberatii mi-au spus ,dar nu are rost sa mai pierd timpul ca oricum nu se schimba nimic.
Daca altii au experiente minunate cu sistemul medical canadian, ma bucur pentru ei si le doresc numai bine,dar pana in prezent pe noi nu ne-a impresionat deloc .
Experienta asta mi-a intarit convingerea ca romanii oricat de'' rai ''ar fi,macar au inima pe cand astia sunt doar niste roboti .





marți, 2 mai 2017

Asteptam vara

 Saptamana trecuta am fost  sa vizitam o prietena care locuieste aproape de Miramichi,asta vine spre nord est-ul provinciei,cam la o ora distanta de Moncton.
Pe drum am putut vedea inca urmele dezastrului produs de ploaia inghetata din iarna asta.
Copacii rupti ca scobitorile  erau la tot pasul,pe marginea padurii sau prin curtile oamenilor.







 Primavara e aici,copacii se straduie sa dea muguri si primele floricele au scos capul sfioase de sub frunze.


 Inca este frig si ploua mocaneste dar noi ne incurajam unii pe altii ca o sa fie bine ,vine vara ...candva.
Prin Romania au iesit capsunile ,aici mai sunt petece de zapada pe sub copaci,dar e bine ,vine si aici vara ...candva.
Cerul prinde culori deosebite pe care pozele mele nu e pot reda pentru ca sunt facute cu telefonul ,dar mie tot imi plac.



Se zvoneste ca s-a dat iar drumul la programul de emigrare PNP. Am dat sfoara-n tara printre prietenii din Romania dar se pare ca nici unul nu vrea sa intre in ''rai'' , vorba reclamei : '' prietenii stiu de ce..''.
Happy asteapta si el  vara .









miercuri, 5 aprilie 2017

Copiii si depresia

De cand am ajuns in Canada,am auzit in stanga si-n dreapta cuvantul '' depresie''.
Boala asta se pare ca e cea mai raspandita printre canadieni indiferent de varsta. Cand auzi ca cineva are depresie,nu trebuie sa crezi ca e un adult neaparat .Cunosc o persoana care ia antidepresive de la 5 ani , acum e trecuta de varsta pensionarii si continua sa ia cu pumnul pastile.
 Dupa mai multe discutii,a recunoscut ca depresia e tot acolo  impreuna cu dependenta de medicamente de care nu poate scapa.
Nu stiu cum pun ei diagnosticul asta dar stiu ca solutia e sa se prescrie medicamente ,multe medicamente.
Nu pot spune  ca nu am avut momente cand am simtit si eu ca nu mai am scapare si m-am simtit depresiva ,dar am ridicat capul din pamant si am mers mai departe chiar daca ranile erau inca sangerande. Sunt zile cand nimic nu pare a avea directie si sens ,dar stiu sigur ca ele trec si lasa loc altor zile pline de speranta si liniste .
Disperarea vine si pleaca, datoria mea e sa n-o las sa-si faca cuib in mintea mea .
Esecul nu e o solutie ,viata trebuie traita asa cum este ,lupta trebuie dusa la capat si noi avem tot ce ne trebuie ca sa iesim a liman invingatori. n-am fost facuti sa fim perdanti.
Cred ca noi romanii avem o anduranta mai mare decat alte natii,poate  datorata greutatilor cu care am fost invatati de-a lungul istoriei noatre .
Suntem  prea ''tabaciti '' ca sa cadem in depresie,sau nu ne permitem asta pentru ca noua nu ni se da nimic pe tava,totul  castigam cu multa sudoare indiferent ca suntem acasa sau printre straini.
Este drept ca taria de a lupta ,speranta in ceva mai bun si curajul de a face pasi inainte  pe calea asta abrupta a vietii ,vine (in cazul meu) de la Dumnezeu in care ma incred clipa de clipa.
Daca n-as avea credinta ,daca nu L-as cunoaste pe El,daca nu as avea nici o speranta dincolo de viata asta trecatoare ca un abur,atunci cred ca as  fi foarte depresiva ,de fapt cred ca n-as mai fi .
Stiu din experienta mea pesonala cum Dumnezeu poarta de grija de toate si chiar de-as vrea sa neg,n-as putea pentru ca zi de zi ,tot ce ma inconjoara depune marturie ca El tine in mana viata mea.
Cei ce nu-l cunosc pe El,n-au cum sa-si gaseasca linistea si pacea pe pamant,viata pare ca nu are sens ca sa fie traita si lumina de la capatul tunelului pare ca nu exista.
Acolo unde speranta nu este,disperarea domneste si e de inteles ca multi cad in depresie si apoi mai grav ,renunta la viata ,la acest dar nespus de pretios pe care il avem.
Acolo unde Dumnezeu nu este,bunatatea isi pierde rostul,oamenii nu mai au compasiune unii pentru altii,mila ,iertarea ,iubirea si sacrificiul de sine sunt considerate slabiciuni,defecte,ba chiar sunt declarate ca si ilegale.
Daca e de inteles ca depresia cuprinde din ce in ce mai multi adulti,e oarecum greu sa intelegem cum de cad prada acestei maladii chiar copiii .
Cum sa fii depresiv la 4sau 5 ani sau 6-7? 
E timpul cand nu ai nici o grija ,cand nu ai dat inca piept cu greutatile vietii,cand nu ai griji si cand dormi butuc dupa o zi de joaca cu prietenii.
Poate ca asa ar sta treaba prin satele uitate de lume,ori prin tarile alea pe care noua ne place sa le numim '' din lumea a -3-a'' . Acolo totul e simplu,timpul trece la fel in fiecare zi , acolo speranta ca intr-o zi va fi mai bine ii tine pe toti uniti in saracie si nestiinta ,iar foamea le da de lucru zi lumina.
In saracia si ignoranta lor,o minge facuta din carpe vechi este o comoara,iar cataratul prin copaci si fugaritul animalelor prin gradini este distracita principala .
In lumea ''civilizata'' copiii nu au grija ca masa le va fi goala la cina,nici nu-si pun problema ca nu au mingii cu care sa bata trotuarul. Aici problema este ca au asa de multe mingii incat nu mai incap prin casa,dar nu au cu cine sa le joace. Cataratul prin copaci e ilegal ,fugaritul animalelor prin gradini s-ar lasa cu inchisoare pentru maltratarea animalelor.
Copiii din lumea civilizata au de toate dar nu au cu cine sa le imparta si sunt invatati ca nu trebuie sa le imparta cu nimeni .
Chiar si asa,ei ar trebui sa fie fericiti si impliniti in asa fel incat sa nu ajunga depresivi ,dar totusi copiii sufera de aceast flagel .
Lor li se fura copilaria ,sunt mintiti ca pot decide singuri ce vor cu viata lor ,sunt tratati ca si adultii cand gresesc,nu stiu ce inseamna mila ,nu au dreptul de a fi copii ,li se pune pe umeri o povara care nu ar trebui sa fie acolo la acel moment al vietii,al inocentei.
Aici exista conceptul ca un copil devine responsabil de la 12 ani,e varsta cand poate fi lasat singur acasa si cand incepe sa dea socoteala .
La 15 ani are dreptul sa munceasca pentru un salariu ,iar cand devine major e musai sa fie mutat din casa parintilor si independent financiar.
Cine locuieste cu parintii dupa varsta majoratului e privit ca un ratat. Societatea asta perfecta ( care nu are nevoie de Dumnezeu) functioneaza dupa reguli si legi stricte ,asa ca o formula matematica,ca un pat al lui Procust,daca te potrivesti in ecuatie-bine,daca nu-afara !
Multi emigranti spun ca ei fac pasul asta pentru copii si probabil ca asa este ,orice parinte doreste binele copilului ,numai ca odata ajunsi acolo unde isi doresc-in lumea civilizata-odata cu trecerea anilor se dovedeste ca de fapt copiii sunt cei sacrificati.
Ei sunt cei care se lupta sa-si faca prieteni in lumea asta unde nimeni nu vrea sa-ti fie prieten,ei sunt cei ce au fost obisnuiti sa fie liberi si fericiti in mediul familiar si prietenos de acasa iar aici sunt obligati sa rupa tabletele in doua in casa pentru ca oriunde ar vrea sa mearga,trebuie sa fie supravegheati de parinti sau sunt ingraditi de reguli peste reguli in asa fel icat nimic nu mai e interesant de facut .
Poate si asta e motivul pentru care ei isi gasesc placerea in internet ,acolo unde pot face aproape ce vor ,acolo unde pericolele sunt la mana lor pentru ca parintii nu sunt mereu prezenti.
Nu stiu pentru ca nu sunt psiholog dar pot sa-mi dau cu parerea pentru ca si eu am copii si as vrea sa pot gasi o cale prin care sa le dau copiilor mei ceea ce le lipseste,nu atat dpdv material cat dpdv sentimental si spiritual.
Copiii nostri au nevoie de iubire si apoi de hane si distractii,iar astea din urma nu pot da fericirea asa cum multi parinti cred .
Inchei cu speranta ca noi cei care am ales sa traim prin straini ,indiferent ce suntem sau cum ne raportam la Dumnezeu ,sa avem taria si intelepciunea de a ne iubi si calauzi odraslele in asa fel incat ei sa nu cunoasca niciodata intunecimea depresiei sau a disperarii,iar daca au cazut cumva ,sa nu uitam nici o clipa ca Dumnezeu poate totul si vrea sa ne faca bine pentru ca El ne iubeste asa cum noi nu putem intelege.
Asa cum noi ne iubim copiii,tot asa si El isi iubeste copiii si le aduce eliberare din intuneric DACA Ii cerem.




  







joi, 30 martie 2017

Ce facem cu darul pe care nu-l dorim?

Am incercat sa'' reblog ''acest post ,dar n-am reusit dcat sa-l iau cu copy-paste.
Aceasta doamna doctor mi-a fost medic de familie in Romania.
M-a impresionat articolul scris de ea si mi-am adus aminte de un verset din Biblie care spune cam asa: '' ... copiii sunt un dar de la Dumnezeu...''.


Dr. Daniela Mariș – CEALALTĂ ROMÂNIE

  
CEALALTĂ ROMÂNIE
Zilele acestea s-a vorbit mult pe mediile de socializare împotriva avortului și împotriva împotrivitorilor avortului. Lucrul acesta mi-a trezit o amintire din anul șase de facultate, pe care am încercat mult să mi-o reprim, la vremea respectivă. Refuz acum să o mai înghesui într-un cotlon al memoriei.
În ziua aceea, tocmai începuse stagiul obișnuit de Ginecologie, când am aflat că ni se pregătise ceva special: în sfârșit, urma să asistăm și noi la un avort. Ne-am înghesuit în cabinet, cu un sentiment straniu în suflet. În sinea noastră, toți știam că n-o să ne placă ce-o să vedem. Pacienta, o doamnă tânără, până în 30 de ani, de condiție buna, primise deja premedicația și aștepta. M-am uitat, m-am holbat, mai bine zis, la ea, așteptând să găsesc vreun fior al anticipării a ceea ce urma să se întâmple, însa fața ei era impasibilă, albă, lipsită de orice expresie.
Am înteles, într-o fracțiune de secundă, ca luptele ei se încheiaseră, iar decizia era luată. Nu mai era nimic de făcut. Îmi venea, totuși, să-i strig: “Doamnă, vă rog, vă implor, nu faceți asta! Nu va omorâți copilul!”, dar nu eram în stare să mișc nici mâinile facute ghem prin buzunare, necum să scot vreun sunet din gâtlejul ca o iască.
Procedura începuse deja și eu mă străduiam din răsputeri să urmăresc detaliile tehnice, într-o stare sumbră de resemnare amestecată cu revoltă. În momentul în care mă felicitam că reușisem să-mi stăpânesc greața, îl aud pe medic înjurând împotriva vârstei mai avansate a sarcinii față de ceea ce i se comunicase. “Ia uite, mâini, picioare! E băiat!” Mintea mea nu reușea să țină pasul cu ceea ce vedeau ochii mei: un antebraț mic, mai mic decât un deget de-al meu, cu o mână minusculă rozalie, cu degetele perfect formate, cinci; un picior la fel de mic, dar perfect, cu o gambă cu pielea translucidă, prin care se vedea musculatura nedezvoltată, iar apoi toate s-au învălmășit în capul meu și mi-am întors fața în altă parte.
Când l-am auzit pe medic zicând: “Urmează acum materia nobilă”, m-am mai uitat o dată, însă mi-a trebuit din nou un timp până să înțeleg că substanța aceea vâscoasa pe care o vedeam prelingându-se era, de fapt, creierul fătului, după ce trecuse chiureta prin el. La momentul ăsta, unul dintre colegii mei a iesit val-vârtej din cabinet, ținându-se de gură. Iar sufletul meu s-a chircit îngenunchiat în jurul găleții, plângându-l pe cel care, cu o jumătate de oră în urmă, fusese un făt perfect normal, iar acum zăcea fără viață, făcut bucăți.
Nu m-am gândit atunci, pe moment, că pe făt l-a durut. Acum știu sigur că așa a fost. Iar procedura aceasta nu este doar o simplă moarte, este dezmembrare, decapitare, zdrobire, acțiuni care se numesc tortură atunci când sunt aplicate unei persoane născute.
Peste vreo două săptămâni am revăzut-o pe doamna respectivă pe stradă, ne-am intersectat fără ca ea să mă recunoască, evident. Pesemne atât de intens mă uitasem la ea, că era imposibil sa-i uit chipul prea curând. Era cu soțul ei și țineau între ei de mână, foarte veseli, un baiețel de vreo trei anișori.
Eu fac parte din generația “decrețeilor”. Și asta nu pentru că părinții mei nu m-au avortat, căci se străduiau de vreo nouă ani să aibă copii, ci pentru că atunci a găsit Dumnezeu cu cale să vin pe lume. Generația aceasta a fost de două ori mai numeroasă față de cea de dinaintea ei. A avut concurențe de 10 pe un loc la Medicină și de 25 pe un loc la Drept. Generația aceasta, precum și cele ce i-au urmat, plătește de zeci de ani taxe la stat sau trimite bani în țară.
Generația aceasta a învatat un soi de disciplină, care i-a permis să se adapteze la un nou sistem social, oricat de instabil a fost el. Nu fac apologia Decretului care a dus la apariția ei, fiindcă nu am nici o umbră de nostalgie după perioada comunistă. Mă gândesc doar, cu tristețe nesfârșită, la cealaltă Românie, (căci e o Românie întreagă, conform statisticilor), aruncată la gunoi, împreună cu toată creativitatea, inventivitatea, spiritul întreprinzător, hărnicia și frumusețea ei. Cealaltă Românie nu mai poate face nimic acum. Iar noi, cei rămași, neînțelegând implicațiile pe termen lung ale absenței ei, ne condamnăm la extincție ca nație, indiferent de motivele pe care le invocăm.
Dr. Daniela Maris