miercuri, 5 aprilie 2017

Copiii si depresia

De cand am ajuns in Canada,am auzit in stanga si-n dreapta cuvantul '' depresie''.
Boala asta se pare ca e cea mai raspandita printre canadieni indiferent de varsta. Cand auzi ca cineva are depresie,nu trebuie sa crezi ca e un adult neaparat .Cunosc o persoana care ia antidepresive de la 5 ani , acum e trecuta de varsta pensionarii si continua sa ia cu pumnul pastile.
 Dupa mai multe discutii,a recunoscut ca depresia e tot acolo  impreuna cu dependenta de medicamente de care nu poate scapa.
Nu stiu cum pun ei diagnosticul asta dar stiu ca solutia e sa se prescrie medicamente ,multe medicamente.
Nu pot spune  ca nu am avut momente cand am simtit si eu ca nu mai am scapare si m-am simtit depresiva ,dar am ridicat capul din pamant si am mers mai departe chiar daca ranile erau inca sangerande. Sunt zile cand nimic nu pare a avea directie si sens ,dar stiu sigur ca ele trec si lasa loc altor zile pline de speranta si liniste .
Disperarea vine si pleaca, datoria mea e sa n-o las sa-si faca cuib in mintea mea .
Esecul nu e o solutie ,viata trebuie traita asa cum este ,lupta trebuie dusa la capat si noi avem tot ce ne trebuie ca sa iesim a liman invingatori. n-am fost facuti sa fim perdanti.
Cred ca noi romanii avem o anduranta mai mare decat alte natii,poate  datorata greutatilor cu care am fost invatati de-a lungul istoriei noatre .
Suntem  prea ''tabaciti '' ca sa cadem in depresie,sau nu ne permitem asta pentru ca noua nu ni se da nimic pe tava,totul  castigam cu multa sudoare indiferent ca suntem acasa sau printre straini.
Este drept ca taria de a lupta ,speranta in ceva mai bun si curajul de a face pasi inainte  pe calea asta abrupta a vietii ,vine (in cazul meu) de la Dumnezeu in care ma incred clipa de clipa.
Daca n-as avea credinta ,daca nu L-as cunoaste pe El,daca nu as avea nici o speranta dincolo de viata asta trecatoare ca un abur,atunci cred ca as  fi foarte depresiva ,de fapt cred ca n-as mai fi .
Stiu din experienta mea pesonala cum Dumnezeu poarta de grija de toate si chiar de-as vrea sa neg,n-as putea pentru ca zi de zi ,tot ce ma inconjoara depune marturie ca El tine in mana viata mea.
Cei ce nu-l cunosc pe El,n-au cum sa-si gaseasca linistea si pacea pe pamant,viata pare ca nu are sens ca sa fie traita si lumina de la capatul tunelului pare ca nu exista.
Acolo unde speranta nu este,disperarea domneste si e de inteles ca multi cad in depresie si apoi mai grav ,renunta la viata ,la acest dar nespus de pretios pe care il avem.
Acolo unde Dumnezeu nu este,bunatatea isi pierde rostul,oamenii nu mai au compasiune unii pentru altii,mila ,iertarea ,iubirea si sacrificiul de sine sunt considerate slabiciuni,defecte,ba chiar sunt declarate ca si ilegale.
Daca e de inteles ca depresia cuprinde din ce in ce mai multi adulti,e oarecum greu sa intelegem cum de cad prada acestei maladii chiar copiii .
Cum sa fii depresiv la 4sau 5 ani sau 6-7? 
E timpul cand nu ai nici o grija ,cand nu ai dat inca piept cu greutatile vietii,cand nu ai griji si cand dormi butuc dupa o zi de joaca cu prietenii.
Poate ca asa ar sta treaba prin satele uitate de lume,ori prin tarile alea pe care noua ne place sa le numim '' din lumea a -3-a'' . Acolo totul e simplu,timpul trece la fel in fiecare zi , acolo speranta ca intr-o zi va fi mai bine ii tine pe toti uniti in saracie si nestiinta ,iar foamea le da de lucru zi lumina.
In saracia si ignoranta lor,o minge facuta din carpe vechi este o comoara,iar cataratul prin copaci si fugaritul animalelor prin gradini este distracita principala .
In lumea ''civilizata'' copiii nu au grija ca masa le va fi goala la cina,nici nu-si pun problema ca nu au mingii cu care sa bata trotuarul. Aici problema este ca au asa de multe mingii incat nu mai incap prin casa,dar nu au cu cine sa le joace. Cataratul prin copaci e ilegal ,fugaritul animalelor prin gradini s-ar lasa cu inchisoare pentru maltratarea animalelor.
Copiii din lumea civilizata au de toate dar nu au cu cine sa le imparta si sunt invatati ca nu trebuie sa le imparta cu nimeni .
Chiar si asa,ei ar trebui sa fie fericiti si impliniti in asa fel incat sa nu ajunga depresivi ,dar totusi copiii sufera de aceast flagel .
Lor li se fura copilaria ,sunt mintiti ca pot decide singuri ce vor cu viata lor ,sunt tratati ca si adultii cand gresesc,nu stiu ce inseamna mila ,nu au dreptul de a fi copii ,li se pune pe umeri o povara care nu ar trebui sa fie acolo la acel moment al vietii,al inocentei.
Aici exista conceptul ca un copil devine responsabil de la 12 ani,e varsta cand poate fi lasat singur acasa si cand incepe sa dea socoteala .
La 15 ani are dreptul sa munceasca pentru un salariu ,iar cand devine major e musai sa fie mutat din casa parintilor si independent financiar.
Cine locuieste cu parintii dupa varsta majoratului e privit ca un ratat. Societatea asta perfecta ( care nu are nevoie de Dumnezeu) functioneaza dupa reguli si legi stricte ,asa ca o formula matematica,ca un pat al lui Procust,daca te potrivesti in ecuatie-bine,daca nu-afara !
Multi emigranti spun ca ei fac pasul asta pentru copii si probabil ca asa este ,orice parinte doreste binele copilului ,numai ca odata ajunsi acolo unde isi doresc-in lumea civilizata-odata cu trecerea anilor se dovedeste ca de fapt copiii sunt cei sacrificati.
Ei sunt cei care se lupta sa-si faca prieteni in lumea asta unde nimeni nu vrea sa-ti fie prieten,ei sunt cei ce au fost obisnuiti sa fie liberi si fericiti in mediul familiar si prietenos de acasa iar aici sunt obligati sa rupa tabletele in doua in casa pentru ca oriunde ar vrea sa mearga,trebuie sa fie supravegheati de parinti sau sunt ingraditi de reguli peste reguli in asa fel icat nimic nu mai e interesant de facut .
Poate si asta e motivul pentru care ei isi gasesc placerea in internet ,acolo unde pot face aproape ce vor ,acolo unde pericolele sunt la mana lor pentru ca parintii nu sunt mereu prezenti.
Nu stiu pentru ca nu sunt psiholog dar pot sa-mi dau cu parerea pentru ca si eu am copii si as vrea sa pot gasi o cale prin care sa le dau copiilor mei ceea ce le lipseste,nu atat dpdv material cat dpdv sentimental si spiritual.
Copiii nostri au nevoie de iubire si apoi de hane si distractii,iar astea din urma nu pot da fericirea asa cum multi parinti cred .
Inchei cu speranta ca noi cei care am ales sa traim prin straini ,indiferent ce suntem sau cum ne raportam la Dumnezeu ,sa avem taria si intelepciunea de a ne iubi si calauzi odraslele in asa fel incat ei sa nu cunoasca niciodata intunecimea depresiei sau a disperarii,iar daca au cazut cumva ,sa nu uitam nici o clipa ca Dumnezeu poate totul si vrea sa ne faca bine pentru ca El ne iubeste asa cum noi nu putem intelege.
Asa cum noi ne iubim copiii,tot asa si El isi iubeste copiii si le aduce eliberare din intuneric DACA Ii cerem.




  







Un comentariu:

  1. E adevrat, in societatea de aici, copiii sunt cei sacrificati , cei care platesc pretul bunastarii aparente.

    Cat despre depresie, astia iti dau antidepresive ca pe bomboane. Esti fericit ? Antidepresive. Ai probleme ca orice om ? Antidepresive. Testele te intreaba daca esti fericit, daca esti implinit, daca totul merge bine in viata ta, intrebari la care nici un om pe lumea asta nu poate raspunde afirmativ, cu exceptia lui Paris Hilton. Antidepresive again ! Canadienii cred orice si doctorul e D-zeu : daca le zice ca au nevoie de antidepresive, apoi aia e !

    RăspundețiȘtergere